2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Fost golgheter al FC Botoşani găsit mort într-un lac din Vatra Dornei – FOTO

Gherine Sandrino (2)

Unul din cei mai apreciaţi fotbalişti care au evoluat la FC Botoşani a fost găsit decedat, vineri după amiază, într-unul din lacurile unei pensiuni din Vatra Dornei. Sandrino Gherine (37 de ani) a fost unul dintre golgheterii FC Botoşani, în Liga a II-a. Intra pe finalul meciurilor şi făcea diferenţa, roş-alb-albaştrii reuşind să câştige multe partide graţie golurilor marcate de Gherine.

Potrivit MonitorulSV.ro, fotbalistul a fost dat dispărut de la sfârşitul săptămânii trecute, când plecase de la Câmpulung Moldovenesc la Vatra Dornei, unde urma să participe la nunta unui coleg de echipă. El a fost găsit mort pe fundul unui iaz adânc de patru metri. Cadavrul lui Sandrino Gherine a fost descoperit vineri după-amiază, într-unul din iazurile de lângă pensiunea Poiana Izvoarelor din Vatra Dornei, acolo unde a avut loc nunta la care acesta nu a mai ajuns. Anchetatorii nu se pot pronunţa încă cert privind cauza morţii, însă totuşi varianta unui nefericit accident pare foarte plauzibilă.

Gherine Sandrino
Sandrino Gherine in FC Botosani – Ceahlaul Piatra Neamt (2006)

Nu a mai ajuns nici la nuntă şi nici acasă

Sandrino Gherine mai activa încă în Liga a IV-a de fotbal, la Dorna Vatra Dornei, şi antrena o grupă de copii de la Câmpulung Moldovenesc. În seara de 3 spre 4 octombrie, acesta urma să onoreze invitaţia unui coleg de echipă, care îl invitase la nunta sa. Sandrino a plecat spre Vatra Dornei cu o maşină, la volan fiind o rudă de-a sa. Sandrino Gherine a coborât din maşină lângă pensiune, însă nu a mai ajuns în local. Încă din acea seară, mai mulţi amici îngrijoraţi, aflaţi la nuntă, l-au căutat prin împrejurimi, însă nu au dat de el. Una din variantele vehiculate, care s-a dovedit eronată, era că Sandrino Gherine s-ar fi urcat într-o altă maşină şi a plecat. Exista aşadar posibilitatea ca acesta să fi plecat din zonă, amicii gândindu-se că şi-ar fi luat lumea în cap.

Totuşi, acesta nu a mai putut fi contactat la telefon, care era închis, şi nu a mai dat nici un semn de viaţă, iar apropiaţii au început să fie foarte îngrijoraţi, mai ales că acesta ţinea totdeauna legătura cu mama sa. Nici mediatizarea dispariţiei acestuia în Monitorul de Suceava nu a adus vreo veste de la Gherine, astfel că, ieri, s-au format echipe de căutare, din poliţişti şi jandarmi, care să perie zona pensiunii.

Au golit iazurile şi au dat de cadavru

Din păcate, ieri, cazul de dispariţie s-a elucidat în modul cel mai tragic posibil. Administratorul pensiunii a acceptat să golească iazurile cu păstrăv din apropiere, iar în unul din acestea a fost găsit cadavrul lui Gherine. Bărbatul avea telefonul în mână, iar anchetatorii bănuiesc că acesta vorbea la telefon şi, fiind întuneric, a căzut în iazul adânc şi s-a înecat. Lămuriri suplimentare sunt aşteptate de la medicii legişti care vor efectua astăzi necropsia asupra cadavrului.

În vara acestui an, Sandrino Gherine a evoluat pentru Bucovina II Pojorâta în barajul pentru promovarea în Liga a III-a, contra formaţiei Inter Dorohoi.

sandrino gherine pojorata
Sandrino Gherine la meciul Inter Dorohoi – Bucovina II Pojorata (2015)

Sursa: MonitorulSV.ro

Gherine Sandrino (1)
Sandrino Gherine in FC Botosani – Ceahlaul Piatra Neamt (2006)

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA