În iarna 2012-2013, când judeţul Botoşani era blocat din cauza căderilor abundente de zăpadă şi a viscolului, primul ministru Victor Ponta a aflat că în judeţul Botoşani este singurul drum naţional de pământ din România.
Într-o videoconferinţă, premierul a dat ordin ca în 2013 drumul Manoleasa – Rădăuţi Prut să fie modernizat. A trecut 2013, a trecut 2014 şi am ajuns spre finalul anului 2015 iar pe drumul Manoleasa Rădăuţi Prut s-au făcut doar lucrări de pietruire. S-au cheltuit 14 milioane de lei în condiţiile în care nu s-a turnat niciun metro de asfalt.
“Noi ne-am oprit la balast stabilizat şi urmează să facem demersuri pentru obţinem autorizaţia pentru straturile superioare de mixtură. Avem fonduri pentru lucrarea programată, până la balast stabilizat. Este o lucrare în valoare de 22 de milioane. S-au decontat 14 milioane şi mai avem diferenţa după care trecem la mixtură”, a declarat Ovidiu Laicu, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.
Iulian Matache, ministrul Transporturilor, susţine că lucrările la drumul Manoleasa – Rădăuţi Prut vor continua anul viitor când se vor aloca fonduri pentru asfaltare.
“Lucrările vor continua. Etapa la care se lucrează acum este etapa de a aduce de la drum de pământ la drum balastat. Este o etapă încadrată la CNADNR în secţiunea de întreţinere. La momentul de astăzi, discutăm de balastare. Nu suntemla etapa de investiţii”, a declarat ministrul Transporturilor.