0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Senat: Peste jumătate din carnea, legumele şi fructele din supermarket trebuie să fie româneşti

carrefour produse (3)

Senatul a aprobat, marți, o lege care obligă marii comercianţi ca 51% din carnea, legumele şi fructele comercializate să fie din producţie românească. În caz contrar, magazinele urmând a fi amendate cu 25.000-50.000 de lei. Propunerea legislativă a fost iniţiată de senatorul PSD Donţu Ovidiu-Liviu.

Propunerea pentru completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, care îl are ca inițiator pe social-democratul Ovidiu Donțu, a fost adoptată marţi de Senat, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, cu 76 de voturi „pentru” și patru abțineri.

Propunerea legislativă are ca obiect completarea Legii 32/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul asigurării accesului facil al producătorilor naţionali pe piaţa de desfacere reprezentată de comercianţii de tip cash&carry.

Iniţiativa prevede următoarele:

  • comercianţii, persoane juridice autorizate să desfăşoare activităţi de comercializare cu ridicata/de gros, de tip cash&carry, supermagazin, hipermagazin pentru produse alimentare, au obligaţia ca pentru categoriile carne, legume şi fructe să achiziţioneze aceste produse din producţia românească în proporţie de cel puţin 51%, corespunzător fiecărei categorii
  • în lunile de iarnă (decembrie-februarie), în magazinele menţionate, legumele şi frunctele din import să reprezinte 70% din ofertă, pe fiecare categorie

Propunerea legislativă stabileşte că nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 25.000 de lei şi 50.000 de lei.

Citeste mai mult pe RTV.NET 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA