-0 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

FC Botoşani – Viitorul 2-2. Leo Grozavu: „Ne costă naivităţile. Pe final puteam întoarce rezultatul”

leo grozavu

Antrenorul principal al FC Botoşani este nemulţumit de rezultat dar nu şi de jocul echipei sale în partida cu Viitorul. În acelaşi timp, Leo Grozavu a declarat că are probleme de lot şi puţine soluţii pentru a juca la un nivel ridicat din trei în trei zile.

„Pentru noi un meci greu, pentru neutri a fost frumos. Sunt nemulţumit de rezultat. Ne-am dorit foarte mult să câştigăm, fiind primul meci pe teren propriu. Am făcut o partidă bună ca atitudine, efort. Din nefericire am gestionat prost anumite momente, în special începutul de joc. Am primit gol la prima fază fixă. Apoi am mai primit un gol dintr-o fază fixă pentru noi, contraatac. Ne costă naivităţile. Pe final puteam întoarce rezultatul dar nu am avut nici inspiraţia şi nici şansa necesară. Una peste alta, cred că a fost un joc spectaculos. Probleme ne-am pus singuri, nu cred că ne-au pus ei foarte multe probleme. Am spus că dacă nu primim gol, sută la sută câştigăm jocul. Din păcate am primit două. Nu este uşor să joci din trei în trei zile. Soluţii nu sunt foarte multe. În continuare suferim în atac, avem accidentaţi, sunt jucători care au venit mai târziu la pregătire şi încă nu au ritmul de joc”, a spus Leo Grozavu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA