Un scandal izbucnit ieri între mai mulți bărbați de etnie romă a fost oprit de către polițiști, oamenii legii fiind nevoiți să intervină de două ori într-o oră.
Primul eveniment a avut loc în Centrul Istoric al municipiului Botoșani, acolo unde un grup de aproximativ 12 persoane manifestau un comportament antisocial, cinci dintre aceștia fiind amendați de către polițiștii locali cu câte 1000 de lei fiecare. ” După aproximativ o oră, aceleași persoane, au fost observate pe camerele de supraveghere din Parcul Tineretului, manifestându-se în același mod, deranjând ordinea și liniștea publică. Pentru prevenirea declanșării unui conflict polițiștii locali din Dispecerat, au monitorizat cu prioritate zona, constatând că în scurt timp, în jurul lor, s-au adunat foarte mulți cetățeni. Deoarece exista riscul ca situația să degenereze, au fost direcționați la fața locului polițiștii locali aflați de serviciu în acel moment, precum și structurile M.A.I. cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice. La fața locului, polițiștii locali au depistat aproximativ 50 de persoane, de etnie romă, care aveau o dispută verbală. Având în vedere aspectele constatate la fața locului și atribuțiile poliției locale, soluționarea situației a fost preluată de cătrestructurile competente.” se arată într-un comunicat al Poliției Locale.