-0.6 C
Botoșani
vineri, 7 februarie 2025

FC Botoșani – Dinamo 1-1. „Câinii” egalează în minutul 45 / GALERIE FOTO

  • FC Botoșani a deschis scorul în minutul 11 prin Mitrov iar Dinamo a egalat în minutul 45.

FC Botoșani și Dinamo au deschis etapa a XXVI-a a Superligii. Pe locul doi în clasament, la egalitate de puncte cu liderul Univ. Cluj, “câinii” au venit pe Municipal, cu gândul de a obține victoria și de a face un pas mare către calificarea în play-off. De cealaltă parte, roș-alb-albaștrii veneau după victoria de la Buzău și sperau să repete jocul bun din ultimele două etape.

FC Botoșani începe în atac încă din primele secunde, are o posesie net superioară, pune presiune pe defensiva „câinilor” și în minutul 11, Zoran Mitrov marchează un gol spectaculos din marginea careului.

În minutul 19, Leo Grozavu este nevoit să facă prima schimbare deoarece Sadiku s-a accidentat și a fost înlocuit cu Celea. Abia intrat pe teren, Celea este faultat și apoi lovit cu genunchiul în cap de Milanov dar centralul Marcel Bârsan îl iartă pe jucătorul dinamovist.

Oaspeții echilibrează jocul iar în minutul 28 Cîrjan are șansa egalării dar Anestis iese și îl blochează pe atacantul dinamovist. FC Botoșani încearcă să pună presiune pe defensiva „câinilor” dar în minutul 45, Dinamo marchează la o fază care nu anunța nimic. Abdalah i-a pasat lui Cîrjan, acesta scapă din marcajul lui E. Papa și îl învinge Anestis.

La pauză, Leo Grozavu face a doua schimbare. Cîmpanu a rămas la vestiare iar pe teren a intrat Jaly.

FC Botoșani începe în atac și repriza secundă, Friday Adams șutează de la 20 de metri dar Roșca se opune golului. Jaly pătrunde în careu, îi pasează lui E. Lopez dar atacantul formației botoșănene nu reușește să reia spre poartă din marginea careului mic. Leo Grozavu face încă două schimbări în minutul 60. Chică-Roșă și Bodișteanu au intrat în locul lui E. Lopez și Mitrov.

FC Botoșani are o mare ocazie în minutul 70, Ongenda îi pasează lui Bodișteanu, acesta rămâne singur cu Roșca dar ratează șutul. Elevii lui Leo Grozavu au făcut pasul în spate și au permis oaspeților să se apropie din ce în ce mai mult de poarta lui Anestis dar scorul rămâne egal. În minutul 89, E. Papa este lovit în careul bucureștenilor dar Marcel Bârsan nu consideră că se impune să acorde lovitură de la 11 metri. În prelungiri, Grozavu îl scoate pe Ongenda și îl trimite în centrul apărării pe Șeroni pentru a menține rezultatul de egalitate.

Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA