9.6 C
Botoșani
joi, 23 ianuarie 2025

Control judiciar pentru managerul SJU Mavromati. Ce interdicții are Corneliu Prepeliță VIDEO

Managerul SJU Mavromati, Corneliu Prepeliță, a fost plasat sub control judicar pentru o perioadă de 30 de zile de către judecătorii suceveni. Acesta nu are voie să părăsească țara, să fie manager și să ia legătura cu martorii și partea vătămată Directorul spitalului  este acuzat de „răzbunare dat pentru ajutorul dat justiției”

Încă de la prima oră a dimineții două mașini de poliție s-au deplasat la unitatea medicală pentru a pune în executare un mandat de aducere, managerul fiind invitat la DNA Suceava. După mai multe ore de audieri, Corneliu Prepeliță a ieșit din sediul DNA dar nu a vrut să facă declarații, singurul care a vorbit fiind avocatul acestuia. „ Ancheta este într-o fază incipientă la momentul acesta şi credem că nu ar fi util ca toate informaţiile să apară în spaţiul public. Credem că am putea face mai multe declaraţii după câteva zile, la momentul de faţă nu am putea să spunem mai multe. Cert este că nu este nici o infracţiune de corupţie, nu este nici o infracţiune care să fie de o gravitate sporită, nu au fost luate măsuri din astea care să aibă un impact public atât de puternic, un interes atât de mare” a spus avocatul managerului SJU.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA