7.3 C
Botoșani
miercuri, 18 decembrie 2024
Array

Duminică se închide circulația pe strada Cuza Vodă și vor fi restricții pe Calea Națională

Duminică, municipiul Botoșani va găzdui a XLIX-a ediție a Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”. Pentru că va fi un eveniment de amploare, cu 36 de formații de datini și obiceiuri de iarnă (30 din județ și 6 din județele vecine), aproximativ 1200 de participanți, traficul și accesibilitatea de deplasare în municipiu vor suferi modificări.

Astfel, în ziua festivalului, traficul pe strada Cuza Vodă va fi oprit de la ora 9:30 până la ora 22:00, iar în intervalul orar 11:00 – 12:00 traficul va fi restricționat pe traseul paradei formațiilor: Primăria Municipiului Botoșani – Str. Cuza Vodă – Casa Sindicatelor – Liceul „A.T. Laurian” – Podul de Piatră – Calea Naţională – Direcţia Muncii – Hotel Rapsodia – Str. Cuza Vodă.

“Parada va fi însoțită și de două trăsuri cu cai, de aceea îndemnăm să nu vă apropiați de animale, pentru a nu se speria și reacționa agresiv. De asemenea, avem rugămintea de a nu utiliza obiecte pirotehnice și de a nu consuma substanțe psihoactive sau alcoolice pe domeniul public.

Mulțumim Consiliului Județean Botoșani, Primăriei Municipiului Botoșani, Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Poliției Locale Botoșani, Poliției Rutiere Botoșani, Inspectoratului pentru Situații de Urgențe Botoșani pentru sprijinul pe care ni-l oferă în organizarea acestui grandios festival!”, au precizat reprezentanții CJCPCT Botoșani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA