FC Botoșani a remizat în această seară, pe teren propriu, cu Farul Constanța. La finalul jocului, Valeriu Iftime, a declarat că este nemulțumit de rezultat și îngrijorat că FC Botoșani nu reușește să câștige cu echipele din play-out.
“Trebuia să batem azi. E complicat. Dacă pierdem puncte cu echipele astea, deja începe să-mi fie frică. Mă gândeam că câștigăm cu Iași, cu Constanța și ne ducem într-o zonă mai… Și meciurile care urmează sunt care pe care. Cu UTA, Hermannstadt, sunt meciuri de șase puncte. Îmi pare rău, asta este. Echipa a jucat bine, a fost un meci arțăgos, terenul cam prost. Iarna nu-i ca vara. Am luat cinci puncte din nouă. Nu e cel mai rău lucru dar nu e ce trebuie. Trebuie să luăm puncte cu astea, care sunt cu noi acolo. Ne trebuie vârf de atac. E clar. Au fost niște ocazii… Chică se vede că are nivel de liga a doua. Singurul fotbalist de la noi e Hervin. Am făcut cea mai bună mutare și e mutarea mea. Eu l-am adus, eu l-am căutat. E din ce în ce mai bun. e senzațional copilul. Și portarul. Astăzi apărarea a jucat bine dar trebuie mai multă construcție”, a spus Valeriu Iftime.