3.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

COMUNICAT DE PRESĂ. Președintele PNL și candidat la președinția României, Nicolae Ciucă, a vizitat astăzi județul Botoșani

Aflat în campanie electorală, președintele PNL a început vizita în județul nostru printr-un popas la mănăstirea Vorona. El a fost însoțit de președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, și de alte oficialități locale, precum și de candidații PNL la Parlamentul țării. Nicolae Ciucă s-a întreținut minute bune cu maica stareță a mănăstirii, timp în care a aflat atât istoria locurilor, cât și problemele cu care se confruntă comunitatea din zonă.

Vizita a continuat cu o altă oprire la Căminul Cultural din Joldești, unde o sală arhiplină l-a așteptat pe președintele PNL. Întâmpinat cu pâine și sare, Nicolae Ciucă s-a adresat celor adunați, explicând motivele care l-au determinat să candideze la președinția țării, dar și planurile sale în cazul în care va câștiga aceste alegeri.

După vizita în comuna Vorona, Nicolae Ciucă a ajuns în Botoșani, unde, la Stațiunea de Cercetare Popăuți, a avut o întâlnire cu peste 200 de fermieri din județ. Aceștia au fost asigurați atât de Nicolae Ciucă, cât și de Valeriu Iftime, de toată deschiderea și că există soluții pentru problemele ridicate de ei.

Vizita în Botoșani s-a încheiat cu participarea lui Nicolae Ciucă la hramul bisericii Sf. Mina din Tulbureni, unde președintele PNL a avut ocazia să socializeze și să facă poze cu localnicii.

CMF  11240002

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA