3.3 C
Botoșani
joi, 14 noiembrie 2024

Deputatul PSD Marius Budăi a prezentat propunerile PSD pentru creșterea veniturilor botoșănenilor prin programe de calificare în meserii mai bine plătite

Deputatul PSD Marius Budăi – fost ministru al Muncii – a explicat într-o postare pe rețele sociale cum pot fi majorate veniturilor românilor prin dezvoltarea competențelor lor profesionale, astfel încât să poată obține locuri de muncă mai bine plătite.

Programul PSD propune mai multe măsuri în acest sens, de la dezvoltarea învățământului dual până la vouchere de calificare profesională. Botoșănenii care vor să învețe o meserie vor putea obține vouchere cu valoarea între 100-800 de euro, pentru plata cursurilor de calificare sau recalificare în domeniile de interes pentru economie și pentru investitori!”, a explicat Budăi.

Social-democratul a arătat că Programul PSD conține și măsuri care vin în sprijinul angajatorilor care vor să își califice angajații, însă condiția e ca la finalul instruirii să majoreze salariile celor calificați. „Angajatorii din Botoșani, vor putea deconta la stat până la 50% din costurile cu reconversia sau calificarea propriilor angajați, cu condiția ca la finalul perioadei de pregătire, cei calificați să obțină o creștere de salariu de cel puțin +20%”, a arătat fostul ministru al Muncii, adăugând că dacă PSD va face parte din viitorul guvern va oferi și alte forme de sprijin investitorilor care asigură calificarea la locul de muncă pentru noii angajați, astfel încât tinerii să nu mai refuzați la angajare pe motiv că nu au experiență.

La aceste programe de ucenicie vor putea participa și șomerii, care vor obține atestate pentru noile calificări”, explică deputatul PSD Marius Budăi.

Toate măsurile propuse de PSD pot fi citite în Programul de Guvernare:

https://www.psd.ro/wp-content/uploads/2024/10/Program_Guvernare_PSD_2025_2028.pdf

CMF 11240017

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA