13.4 C
Botoșani
miercuri, 23 octombrie 2024

Parteneriat încheiat cu Ministerul Afacerilor Externe pentru promovarea lui Mihai Eminescu

Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipotești, instituție
de cultură de importanță națională aflată în subordinea Consiliului Județean
Botoșani, va încheia un acord de parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe în
vederea promovării operei eminesciene și a culturii române.

„Accentul pe care l- am pus în ultimii ani pe activitățile culturale și implicarea echipei de la
Memorialul Ipotești, condusă de doamna manager Ala Sainenco, au făcut din județul Botoșani un pivot al colaborării culturale cu diaspora românească. Acest acord cu Ministerul Afacerilor Externe vine în continuarea colaborării din ultimii ani pe care am avut-o cu Ambasada României la Berlin. Prima acțiune de amploare care va fi realizată în cadrul acestui acord va avea loc cu ocazia Zilei Eminescu – Ziua Culturii Naționale ce va fi sărbătorită pe 15 ianuarie”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

În cadrul parteneriatului, Ministerul Afacerilor Externe va sprijini, inclusiv prin misiunile diplomatice și oficiile consulare, proiectele comune derulate în țară sau în străinătate, cu participarea reprezentanților diplomației române și ai Memorialului Ipotești. De asemenea, vor fi promovate inițiativele și proiectele Memorialului, care vin în susținerea relaționării cu diaspora română, precum și a activității de cercetare-documentare și constituirii unui fond de suport pentru expertiza diplomației cultural-științifice.

Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipotești este membru al „Platformei dedicate cooperărilor diasporei academice și de excelență cu mediile instituționale și profesionale din România”. Platforma a fost construită de Ambasada României la Berlin, alături de membri ai diasporei academice și cu participarea Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord, precum și a Asociației de IT Citizen Next, în cadrul unui Consorțiu partenerial.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA