Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 99 de ani, au ajuns la spital după ce au încercat să aprindă focul cu benzină, iarna trecută.
În urma acestor întâmplări și bunurile din locuințe au fost cuprinse de flăcări. Localitățile unde au avut loc evenimentele au fost: Cucuteni, Suharău, Botoșani și Cucorăni.
Alte zeci de persoane au rămas fără acoperiș deasupra capului din această cauză.
Pentru evitarea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani recomandă cetățenilor să nu aprindă focul cu benzină, gaz sau alte lichide inflamabile! Își pun viața în pericol, dar și lucrurile pentru care au muncit de-a lungul timpului.
Totodată, oamenii trebuie să aibă grijă și să nu folosească alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.