În urmă cu aproximativ două săptămâni a fost o avarie în zona Dolina din municipiul Dorohoi iar de atunci, cei de la Nova Apaserv nu au mai reușit să echilibreze sistemul. Mii de dorohoieni care locuiesc în zonele înalte ale municipiului și cei de la etajele superioare nu beneficiază de apă sau beneficiază doar câteva ore pe zi.
Întrebat despre această problemă, primarul Dorin Alexandrescu a precizat că vina aparține exclusiv operatorului de apă care de aproximativ două săptămâni nu asigură cantitatea necesară municipiului Dorohoi. Edilul a făcut un apel atât către conducerea Nova Apaserv cât și către conducerea Consiliului Județean Botoșani pentru a găsi o soluție astfel încât dorohoienii să beneficieze apă.
“Este o problemă reală iar oamenii sunt nemulțumiți. Fac un apel public către Nova Apaserv, să rezolve această problemă a dorohoienilor. Eu am notificat atât Consiliul Județean cât și operatorul de apă dar constat că există neputință sau incompetență la nivelul managementului de la Nova Apaserv, în asigurarea cantității de apă către Dorohoi. Responsabilă de această situație este Nova Apaserv. Tot serviciul de apă-canalizare al Dorohoiului este predat în administrare societății Nova Apaserv iar dânșii fac exploatarea, dânșii obțin profitul. Mai ales că au și scumpit apa. Am fost obligați să predăm sistemul către Nova Apaserv pentru că așa erau reglementările în domeniu”, ne-a spus Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Investiții făcute, probleme nerezolvate
În ultimii ani, în municipiul Dorohoi s-au făcut investiții de reabilitare și extindere a sistemului de apă-canalizare dar unele probleme au rămas nerezolvate. Văzând ritmul lent de lucru al operatorului, autoritățile locale din Dorohoi au căutat surse de finanțare și au început să facă ceea ce era în sarcina Nova Apaserv.
“Noi am găsit oportunitatea legală prin care să dezvoltăm sistemul de apă-canalizare iar cele trei comunități, Loturi Enescu, Satu Nou și Dealu Mare, vor avea sistem de apă-canalizare, până în toamnă. Mai mult, am discutat cu un proiectant să accesăm fonduri pe Mediu și să facem ceea ce nu au făcut ei prin proiectul cu finanțare europeană. Înlocuirea stațiilor, mărirea capacității de stocare a apei, extinderea racordurilor plus lucrările de eficentizare și monitorizare ale sistemului. Mai avem o problemă și cu stația de epurare care nu este operată corespunzător și crează disconfort cetățenilor care locuiesc în zona respectivă”, a completat primarul Dorin Alexandrescu.
Aducțiune subdimensionată
O altă mare problemă este aducțiunea subdimensionată și foarte veche, din care au fost racordate și alte comune în ultimii ani.
“Aducțiunea este subdimensionată, este veche de zeci de ani, este din azbociment și nu asigură cantitatea de apă necesară Dorohoiului. Mai mult, în ultima perioadă s-au legat și alte comune la această magistrală și nici ele nu vor beneficia de apă la parametri normali dacă nu va fi rezolvată problema aducțiunii de la Bucecea la Leorda și de la Leorda la Dorohoi”, a mai precizat primarul Dorin Alexandrescu.
Coincidență sau nu, astfel de probleme cu apa au mai fost în municipiul Dorohoi și în 2020, tot în campania electorală.