Liberalii botoșăneni au organizat în această după amiază, în restaurantul unui hotel din municipiu, o conferință privind oportunitățile de afaceri ale județului. La eveniment, au participat omul de afaceri Valeriu Iftime, președintele PNL Botoșani, fostul primar Cătălin Flutur, secretarul de stat Eduard Mititelu și câțiva antreprenori locali.
Deși este un subiect important în această perioadă, nu au venit foarte mulți antreprenori locali și tineri din Botoșani care să-și dorească să rămână în județ și să dezvolte un business. În sală, erau în special membri PNL care fac parte din staff-urile celor doi candidați, la Primăria Botoșani și Consiliul Județean Botoșani. Omul de afaceri Valeriu Iftime le-a vorbit celor prezenți despre provocările din business, despre oportunitățile care vor apărea în următorii ani dar și despre problema forței de muncă, în timp ce Cătălin Flutur a explicat cum se poate implica primăria în susținerea antreprenorilor.