28.7 C
Botoșani
miercuri, 26 iunie 2024

Consultare publică lansată de Cătălin Flutur pentru strategia de dezvoltare a municipiului Botoșani

Cătălin Flutur, candidatul PNL la Primăria municipiului Botoșani, a lansat o consultare publică pentru strategia de dezvoltare a municipiului, în următorii ani.

„În ultimele două săptămâni, v-am reținut atenția cu unele dintre cele mai importante proiecte pe care am avut bucuria să le dezvolt și implementez în cele 3 mandate de până acum. Nu sunt toate – cu bună intenție, nu am prezentat Cornișa sau Teatrul Mihai Eminescu, Noul CET (Termia), dar nici Biserica Sf. Gheorghe, pentru că acestea sunt jaloane de prim rang ale urbei noastre, care merită a fi tratate într-un mod mai aparte.

După această trecere în revistă, astăzi lansăm un DIALOG cetățenesc, o CONSULTARE PUBLICĂ, în urma căreia, împreună, vom concepe și proiecta una dintre cele mai ambițioase strategii de dezvoltare locală din regiune și din țară. NOVIO 2024  – Noua Viziune de Dezvoltare a Municipiului Botoșani –reprezintă un proiect multidimensional, care va acoperi toate sferele vieții noastre comunitare, sociale și economice, dintre care un loc special îl vor avea sănătatea, educația, dezvoltarea și mobilitatea urbană, dar și viața culturală.

Platforma mea politică și administrativă pentru viitorul mandat nu va fi, după cum bine ați înțeles, doar un produs de laborator, cu activități și măsuri experimentale, cum din păcate vedem că se aplică astăzi în orașul nostru (ale căror efecte, iată, se dovedesc a fi dintre cele mai nedorite).

Ea va avea la bază acest proiect major, viu, fondat pe realitățile trăite și pe necesitățile concrete ale Botoșaniului, la a cărui concepere aveți ocazia să participați activ.

Dincolo de simpatia politică pe care o aveți și pe care o respect (oricare ar fi aceea), dată fiind importanța acestei etape consultative, vă invit așadar să completați în număr cât mai mare formularul de chestionar pe care îl puteți accesa AICI ( https://www.survio.com/survey/d/H2R-NOUA-VIZIUNE-DE-DEZVOLTARE-A-ORASULUI-BOTOSANI ), disponibil public până în data de 15 aprilie 2024”, se precizează în comunicatul de presă transmis de Cătălin Flutur.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





































ULTIMA ORA