Luni, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Corni au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Corni, pentru faptul că a provocat scandal la domiciliu și a avut un comportament agresiv la adresa mamei sale, amenințând-o cu acte de violență.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a păstra o distanță de 100 de metri față de mama sa. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încalcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.