0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Consumul de droguri a luat amploare și în județul Botoșani

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu jandarmii au identificat în trafic, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din județul Suceava. Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În urma controlului efectuat în interiorul autoturismului, au fost identificate mai multe foițe de staniol în interiorul cărora se afla o substanță vegetală de culoare verde-brun, cu miros specific de canabis.

Ulterior, s-a stabilit faptul că substanța identificată ar aparține unui tânăr, de 24 de ani, din municipiul Botoșani, pasager în autoturism. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit în trafic, în comuna Mihăileni, un autoturism condus de un tânăr, din aceeași localitate.

Întrucât acesta avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, în urma cărora se va stabili cu exactitate prezența substanțelor interzise în organism.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de condcuere sub influența substanțelor psihoactive.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA