-2.2 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Zeci de viitoare mame au depus cereri pentru a primit ajutor prin programul MATERNA Botoșani

48 de viitoare mame au depus dereri la Direcția de Asistență Socială  pentru a primi ajutor financiar prin programul MATERNA Botoșani.

Programul MATERNA se adresează femeilor însărcinate cu vârsta de peste 18 ani, care au domiciliul stabil în municipiul Botoșani. Fiecare viitoare mamă inclusă în program primește un voucher de 2.000 de lei, bani care pot fi folosiți pentru tratamente medicamentoase și analize medicale pentru monitorizarea sarcinii. Cei 2000 de lei aprobați pentru fiecare viitoare mamă sunt asigurați în două etape. Astfel, prima tranșă de 1000 de lei este virată după săptămâna a 10-a de sarcină, iar cea de a doua, după săptămâna a 24-a de sarcină.

Potrivit celor precizate de viceprimarul Liviu Toma, în acest an, bugetul alocat pentru Programul MATERNA este de 450.000 de lei. În condițiile în care suma alocată va fi insuficientă, vor fi asigurate fonduri suplimentare la rectificarea bugetului local.Acordăm acest sprijin financiar tuturor familiilor care așteaptă venirea pe lume a unui copil. Încurajăm natalitatea și ne asigurăm că viitoarele mămici au resursa financiară necesară pentru monitorizarea sarcinii”, a mai spus Liviu Toma.

Viitoarele mame care doresc să primească acest ajutor financiar acordat de municipalitatea botoșăneană trebuie să depună o cerere la sediul Direcției Asistență Socială a Municipiului Botoșani, aflat pe strada Săvenilor, nr.12, de luni până joi, între orele 9:00 – 15:00, sau în format electronic pe:

  • adresa: asistenta_sociala_botosani@bt.e-adm.ro
  • platforma digitală ,,Up Comunitate” pusă la dispoziție de operatorul economic UP România-www.upromania.ro

Voucherele MATERNA sunt distribuite de către Direcția de Asistență Socială Botoșani

Actele necesare pentru includerea în Programul MATERNA sunt:

  1. a) cerere tip
  2. b) copie după cartea de identitate a solicitantei
  3. c) certificat fiscal eliberat de Direcția Impozite și Taxe Locale Botoșani care să ateste faptul că solicitanta nu are datorii la bugetul local
  1. d) adeverință eliberată de un medic ginecolog care atestă vârsta biometrică a sarcinii sau copie a ecografiei de confirmare a sarcinii incipiente
  1. e) la intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină, este necesară o nouă adeverință de la medicul ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii sau o copie a ecografiei morfologiei de sarcină trimestrul II.

Pentru a intra în etapa I a Programului MATERNA, viitoarele mame trebuie să să ducă la DAS documentele prevăzute la litera a) – d), în perioada cuprinsă între a 10-a și a 23-a săptămână de sarcină. Beneficiarele admise în etapa I trebuie să depună documentele prevăzute la litera e), în perioada cuprinsă între a 24-a și a 30-a săptămână de sarcină, pentru a primi banii aferenți etapei a II-a

Programul MATERNA BOTOȘANI a început la 1 iulie 2023. De la acea dată și și până la finele anului trecut, Direcția de Asistență Socială Botoșani a primit 216 cereri, valoarea totală a voucherelor acordate fiind de 313.000 de lei.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA