0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Un nou scandal în Botoșani. Sucevean încătușat și internat la Psihiatrie după ce a amenințat un bărbat cu pistolul

Duminică seară, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați că în zona unei stații de carburant se afla un tânăr, care are asupra sa un pistol.

Apelul a fost efectuat de către un conducător auto, care a fost oprit de tânărul respectiv pentru a-l transporta către municipiul Suceava, iar în momentul în care șoferul a refuzat, acesta a scos un pistol. Conducătorul auto a părăsit imediat zona, solicitând intervenția polițiștilor.

Echipajul de poliție direcționat în zona respectivă a identificat, după semnalmente, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Suceava. Aceasta se afla în fața stației de carburant și a fost somat să țină mâinile la vedere și să se supună indicațiilor polițiștilor. Ulterior, a fost imobilizat, iar în urma controlului corporal asupra sa a fost identificată o armă, neletală, de agrement și un încărcător fără muniție.

De asemenea, asupra tânărului a fost identificat un plic ce conține o substanță vegetală mărunțită, cu miros specific drogurilor, fiind întocmit dosar penal pentru deținere de droguri.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 7.500 de lei, pentru provocare de scandal, tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în drum public și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar arma a fost supusă confiscării.Întrucât acesta a avut un comportament agitat a fost condus la o unitate spitalicească, secția de psihiatrie, unde a rămas internat.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA