Angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani au intrat în grevă, aceștia fiind la serviciu, dar fără a desfășura nici un fel de activitate.
Protestul are loc în întreaga țară și este pe perioada nedeterminată, nemulțumirile fiind de natura salarială. ”Este un protest la nivel național organizat de toate casele de asigurări de sănătate. Acest protest are o singură tematică: creșterea salarială. Salariile sunt foarte mici. Cel mai mare salar la nivel de Casă este la 4.600 brut iar după aia lipsa personalului. Sunt foarte multe persoane care au plecat, sunt persoane care se vor pensiona în următoarele luni iar posturile sunt blocate și nu se pot face angajări. Sunt foarte multe solicitări din partea salariaților să plece din instituție prin transfer. Conducerea nu le-a acceptat că nu avem cu cine lucra. Acum sperăm, în al 12 lea ceas, guvernul să țină cont de doleanțele noastre”, a declarat Vasile Chiru, liderul BNS, filiala Botoșani.
Protestul se desfășoară de la ora 9.00 la ora 16.00 și va continua și în zilele următoare. CAS Botoșani are aproximativ 50 de angajați
Așa cum era de așteptat, cei afectați de acest protest sunt botoșănenii ”Majoritatea cetățenilor știu de protest. S-au făcut anunțuri peste tot. De 8.30 până la ora 9.00 oamenii pot să își depună toate documentele la instituție ca să nu aștepte. De asemenea, în capătul clădirii, putem primi dosarele și îi anunțăm când să vină după ele, ca să nu stea pe aici că nu are rost. Le primim dosarul care va fi rezolvat pe parcurs și îi anunțăm când să vină după el”, a mai sus Vasile Chiru.
Potrivit sindicaliștilor, salariații din aceste instituții nu au beneficiat de niciun fel de creștere salarială din 2018 până în prezent. Ei spun că în ciuda unor promisiuni care au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, s-a constatat că s-au găsit soluții prin ordonanțe de urgență pentru alte categorii de salariați din sănătate, cu excepția caselor de sănătate.
Potrivit unui comunicat transmis de BNS, de joi, 2 noiembrie 2023, activitatea de relații cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și, nu în ultimul rând, a programelor naționale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaților din CNAS, CASMB,CJAS-uri și OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată. În acest sens, 90% din salariații Casei și-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepția conducătorilor instituției de la nivel central și teritorial. ”Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante și se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenția că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituție a pierdut peste 25% din totalul salariaților din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluție juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS județene și OPSNAJ! În fața publicului ne cerem scuze pentru această situație dificilă și pentru neplăcerile care vor urma! Am depus eforturi considerabile și simțim că acestea nu au fost înțelese în întregime, iar buna noastră credință a fost interpretată greșit de către politicieni”, precizează BNS