FC Botoșani continuă să aducă jucători pentru a-și completa lotul, nigerianul Adams Friday fiind ultima noutate a lotului condus de Marius Croitoru.
Potrivit siteurilor de specialitate, jucătorul de 21 de ani este cotat la aproximativ 150.000 de euro, postul de bază fiind cel de mijlocaș dreapta. Acesta a jucat ultima oară la FC Noah, echipă ce a evitat retrogradarea în liga a 2-a din Armenia datorită meciurilor directe. Adams Friday a marcat două goluri în ultimul sezon, anul trecut în octombrie, în înfrângerea 1-3 pe terenul campioanei Urartu și în prima rundă, în înfrângerea, 3-4 pe teren propriu cu Alashkert. „Mult succes, Adams Friday, și să ai parte de o perioadă cât mai frumoasă alături de noi, plină de reușite!” este mesajul transmis de FC Botoșani pe pagina oficială de Facebook.