-0.5 C
Botoșani
duminică, 23 februarie 2025

Patru persoane rănite în urma unui accident rutier

Patru persoane, printre care doi minori, au fost rănite în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Dumeni.

Evenimentul a avut loc în această după amiază. Autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și două echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

La sosirea forțelor de intervenție, cele patru persoane, doi băieți de 13 respectiv 15 ani, o femeie de 60 de ani și conducătorul auto, erau ieșite din mașină. Băiatul de 13 ani a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Celelalte victime au ajuns la spital cu ambulanțele SAJ.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornei de la bateria autoturismului. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA