13.8 C
Botoșani
sâmbătă, 26 octombrie 2024

Computer tomograf de ultimă generație pentru Spitalul Județean Botoșani

Pacienții botoșăneni vor putea fi investigați cu ajutorul unui computer tomograf  de ultimă generație, după ce acesta a primit avizul de funcționare din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, iar personalul medical a fost instruit în vederea utilizării lui.

Noul CT a fost achiziționat din  fondurile puse la dispoziția spitalului de către Consiliul Județean, în cadrul unui proiect mai amplu, care a presupus și un proces de reabilitare și modernizare a Secției de Radiologie și Imagistică Medicală. „Consiliul Județean Botoșani continuă  investițiile și achizițiile de  aparatură medicală pentru Spitalul Județean de Urgență «Mavromati». Noul CT face parte dintr-un proiect de modernizare a cărui valoare se ridică la peste 3 milioane de lei. Ne dorim ca prin investițiile pe care le facem să creștem substanțial  calitatea actului medical, dar pentru aceasta este nevoie și de  implicarea cadrelor medicale, care trebuie să arate  empatie față de pacienți și să conștientizeze că trebuie să fie doar în slujba lor”, a declarat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani. Noul CT are 128 de secțiuni/rotații, atât în mod axial, cât și elicoidal, iar durata maximă a unei expuneri în spirală este de 100 secunde, ceea ce reduce efectele nocive asupra pacienților. Față de tomografiile convenționale, imaginile din corp sunt prelucrate, obținând reconstrucții în toate cele trei planuri. În baza acestor imagini se pot stabili diagnostice cu o foarte mare acuratețe, care să eficientizeze tratamentul prescris de medici și să îmbunătățească monitorizarea pacienților vindecați.
În ultimul an, din fonduri europene, s-a mai achiziționat aparatură radiologică și de imagistică în valoare de aproximativ 5 milioane de lei. În septembrie 2022, în Secția  Pediatrie a fost instalat un aparat radiologic, care a costat 1,333 milioane de lei și care înlocuiește aparatul radiologic aflat în uz, vechi de 21 de ani. Noul aparat radiologic supune pacienții unui volum mult mai redus de radiații și are un sistem telecomandat pentru fluoroscopii, radiografii, tomografii și angiografii. Pe lângă acesta s-au mai achiziționat un aparat radiologic la  UPU și un mamograf digital la Secția de  Obstetrică – Ginecologie „Echipele CJ Botoșani și Spitalului Județean de Urgență «Mavromati» depun toate eforturile pentru ca botoșănenii să poată beneficia de cea mai bună asistență medicală și să nu mai fie nevoiți să plece să se trateze în alte județe. S-au demarat și implementat mai multe proiecte ce vizează infrastructura sanitară din județ și vom continua pe această linie, deoarece grija pentru sănătatea botoșănenilor este o prioritate pentru echipa administrativă pe care o coordonez”, a conchis Doina Federovici.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA