1.7 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Un tânăr care a lucrat șase ani într-un restaurant turcesc din Anglia și-a deschis un fast-food în Botoșani: “Colaborăm cu shaormeria Băneasa iar sosurile sunt făcute de noi”

Alin Bordianu are 29 de ani și timp de șase ani a lucrat într-un restaurant turcesc din Anglia. A învățat o parte din secretele bucătăriei turcești, a adunat ceva bani și s-a gândit să deschidă un fast-food în municipiul Botoșani.

A găsit un spațiu pe Calea Națională, în apropierea magazinului Util, a făcut investițiile necesare, a obținut autorizațiile și avizele de funcționare iar în urmă cu aproximativ trei săptămâni a deschis Insta Food.

“Am lucrat timp de șase ani în Anglia, în Leicester, la un restaurant turcesc. Acolo am învățat toate secretele și am vrut să deschid un fast-food în Botoșani. Colaborăm cu Shormeria Băneasa și aducem carnea de la ei. Avem carne de pui, vită și berbec. Crispy și aripioare aducem tot de la fabrica Shaormeriei Băneasa. Sosurile sunt făcute de noi după rețetele învățate la restaurantul turcesc. Sosurile contează foarte mult la aceste produse. Burgerul este făcut după o rețetă proprie și a fost foarte apreciat de clienții noștri”, ne-a spus Alin Bordianu.

Prețurile pornesc de la 15 lei și ajung până la 30 de lei. În oferta Insta food, clienții găsesc inclusiv meniul Crispy (650g) și meniul vegetal.

20% reducere de la 1 Iunie

În primele două săptămâni din luna iunie, cei care vor cumpăra de la Insta Food vor beneficia de o reducere de 20% la toate produsele

“De pe 1 Iunie vom avea timp de două săptămâni o ofertă. 20% reducere la toate produsele, inclusiv la comenzile prin Glovo. Vreau să ne cunoască lumea și să se convingă că avem produse foarte bune. Cei care au cumpărat o dată, au revenit și ne-au spus că au fost foarte bune produsele. Punem accent în primul rând pe calitate și vreau să le oferim botoșănenilor ceva bun”, ne-a mai spus Alin Bordianu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA