Apicultorii din România vor stoparea importului de miere din Ucraina, în condițiile în care cea sosită din afara țării este mult mai ieftină. Aceștia cer integrarea mierii în acea categorie de produse agricole în care sunt şi cerealele pentru care s-a cerut stoparea importurilor.
Apicultorii români solicită stoparea importului de miere din Ucraina, în condiţiile în care România are excedent, dar şi un sprijin financiar din ajutorul acordat de Uniunea Europeană, chiar dacă suma de 10 milioane de euro este „apă de ploaie pentru agricultura României”.
„Cea mai mare problemă pentru noi o reprezintă acum valorificarea produselor. Chiar dacă producţia a fost una modestă, nici în aceste condiţii nu putem valorifica mierea, pentru că există această concurenţă neloială între ceea ce producem noi şi ceea ce intră din spaţiul extracomunitar, din păcate, la preţuri foarte mici. Noi nu putem valorifica la fel, având în vedere că preţurile de producţie au crescut cu 30%-40%, preţurile de achiziţie au scăzut în acelaşi mod, cu 30%-40%, iar cererea pentru export a lipsit aproape de tot. De ani de zile avem această concurenţă neloială, iar acum în contextul cu Ucraina este libertate şi mai mare”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
Potrivit acestuia, România importă peste 4.000 tone de miere din spaţiul extracomunitar, care se vinde atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, amestecată cu alte categorii de miere, iar producţia internă este foarte greu de valorificat.
Citește mai mult pe REALITATEA.NET