Reprezentanţii societăţii Urban Serv susţin că nu vor fi niciun fel de probleme în ceea ce priveşte deszăpezire în municipiul Botoşani. Ei dau asigurări că au suficiente utilaje, au material antiderapant şi au încheiat contractele pentru transportul zăpezii la periferiile municipiului.
„Avem peste 200 de tone de material antiderapant în magaziile societăţii, peste 20 de tone de clorură de calciu. Am mai dat comandă de 100 de tone de sare. În situaţia în care vor fi ninsori, suntem pregătiţi să intervenim în continuu. Avem 14 utilaje la dispoziţie. O parte sunt folosite când se impune transportul zăpezii. Avem şi contracte cadru semnate cu firme care vor transporta zăpada, în cazul în care se impune. În momentul în care se primeşte comandă din parte primăriei, pot interveni. Din punct de vedere al organizării suntem pregătiţi”, ne-a spus Simion Drelciuc, directorul general al Urban Serv.