1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

ANAF a publicat „lista ruşinii” pentru persoanele juridice care nu şi-au plătit taxele către stat

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat vineri, conform legii, aşa numita listă a ruşinii, care cuprinde persoanele juridice ce nu şi-au plătit taxele către stat în al patrulea trimestru al anului 2022.

În “lista ruşinii” sunt incluse firmele care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către Fisc în T4 2022. ”Lista ruşinii” este reglementată de Ordinul nr. 509/2019 pentru modificarea şi completarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 558/2016. Obligaţiile fiscale pentru T4 2022 sunt aferente perioadei octombrie – decembrie 2022, potrivit Ziarul Financiar.

Obligaţiile fiscale restante ale contribuabililor persoane juridice care fac obiectul publicării sunt cele notificate, existente la sfârşitul trimestrului de raportare şi neachitate până la data publicării. Nu fac obiectul publicării obligaţiile fiscale restante al căror cuantum total este sub următoarele plafoane:

  •  500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil;
  •  250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;
  • 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.

Sursa: RTV.net

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA