Un raport publicat de un ONG arată că România a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor la utilități din Uniunea Europeană.
Creșterea a fost de la 77% din prețul de referință în 2010 până la 124% din prețul de referință în anul 2021, după cum arată datele Eurostat, arată Friedrich-Ebert-Stiftung România, citată de economedia.ro.
Pe deasupra, România a înregistrat și cele mai mari creșteri anuale la prețurile pentru utilități, cu 6 din ultimii 11 ani în care s-au înregistrat creșteri de peste 5%.
Monitorul Social a publicat un infografic cu privire la creşterea preţurilor la facturile casnice pentru utilităţi în ultimii ani în România faţă de media europeană.
„Cu termenul de referinţă a preţurilor la utilităţi din 2015, facturile românilor la utilităţi au crescut de la 77% în 2010 până la 124% în 2021. Această creştere este de departe cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Media UE-27 pentru creşterea preţurilor la utilităţi a fost de la 89% din preţul de referinţă în 2010 până la 110% din preţul de referinţă în 2021. Creşterea cumulată a preţurilor la facturile electrocasnice din 2010 până în 2021 este de 61%, de departe cea mai ridicată din Uniunea Europeană”, arată infograficul.
Citește mai mult pe Ziare.com