0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Alcoolul le-a adus dosare penale

Trei șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți de Polițiștii Serviciului Rutier. Toți trei au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan iar acum sunt cercetați penal și vor ajunge în fața procurorilor și judecătorilor.

Ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, un autoturism, care avea o deplasare sinuoasă, condus de un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Botoșani. Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0, 67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot ieri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, un autoturism, condus de un bărbat, de 41 de ani, din aceeași localitate. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0, 95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Noaptea trecută, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Bulevardul Mihai Eminescu, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0, 84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei trei șoferi sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA