Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță că în curând va fi aprobată hotărârea de Guvern de sprijin financiar pentru procedurile necesare obținerii unei sarcini, în acest an urmând să fie 2.500 de beneficiari, care vor primi, fiecare, un ajutor de maximum 15.000 RON.
„Vești despre programul social de creștere a natalității. În curând, aprobăm în Guvern hotărârea prin care acordăm un sprijin financiar cuplurilor sau persoanele singure pentru a efectua procedurile necesare obținerii unei sarcini. Anul acesta, acordăm acest ajutor pentru 2.500 de cupluri și persoane singure, iar din 2023 vom sprijini, anual, 10.000 de cupluri sau persoane singure. Susținem astfel tinerii care își doresc copii, dar nu îi pot avea din cauza infertilității”, a scris Gabriel Firea, marți, pe pagina ei de Facebook.
Ministrul Familiei a precizat că a avut „o întâlnire extrem de fructuoasă” la Ministerul Muncii, unde s-au făcut pași înainte în privința modului de implementare a acestui program social pentru creșterea natalității.
„Ajutorul financiar primit de cuplurile și femeile din România care au indicație în vederea efectuării procedurilor de specialitate va fi de maximum 15.000 RON pentru decontarea cheltuielilor necesare creșterii natalității”, a menționat Firea.
Gabriela Firea a precizat că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va derula acest program social în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Sursa: G4Media.ro