1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Agenția Internațională a Energiei: „Ce e mai rău abia urmează”

Criza energetică mondială, cu creşterea preţurilor petrolului şi gazului din cauza războiului din Ucraina, s-ar putea agrava. Asta a declarat şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, într-o conferinţă privind energia la Sydney.

El a declarat că lumea nu a cunoscut niciodată o criză energetică de această amploare şi de această complexitate, scrie La Libre Belgique, citată de Rador.

Şi ce e mai rău abia urmează, potrivit lui Birol, şi ar putea afecta lumea întreagă.

Din cauza perturbărilor în aprovizionarea cu combustibili fosili ruseşti, preţurile petrolului şi gazului au crescut mult. Aceasta alimentează inflaţia şi exercită o puternică presiune asupa puterii de cumpărare a gospodăriilor. În mai multe ţări, printre care Sri Lanka, creşterea mare a preţurilor, conjugată cu probleme economice, a dus chiar la importante tulburări sociale.

Birol a declarat că Europa ar putea cunoaşte momente foarte dificile iarna viitoare din cauza unei eventuale penurii de gaz, acum, că Rusia ar putea închide complet aprovizionarea. El a declarat că este foarte îngrijorat din această cauză şi că se teme că acest lucru ar putea avea consecinţe mondiale.

Birol a mai declarat că criza energetică ar putea fi un motor pentru tranziţia spre surse de energie durabile.

Secretarul american pentru energie, Jennifer Granholm, a declarat la forum că războiul din Ucraina a demonstrat importanţa trecerii la surse de energie alternative pentru a opri dependenţa de combustibilii fosili ruseşti. „Vrem şi trebuie să trecem la o energie curată”, a declarat ministrul.

Sursa: Economedia.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA