Ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 46 de ani, din comuna Vlăsinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.
Din cercetări, a reiești faptul că, la data de 29 mai 2022, acesta ar fi pătruns în curtea locuinței de domiciliu a persoanei vătămate și, ulterior, în interiorul acesteia, deși pe numele său era emis de către instanța de judecată, un ordin de protecție, din luna martie 2022, care îî interzicea să se apropie de această locație.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre măsurile dispuse prin acesta.