300 de copii de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” și Grădinița cu Program Prelungit „Sf. Gheorghe” Botoșani au participat astăzi la o activitate de informare și educare preventivă, care a implicat și exerciții practice.
Pompierii botoșăneni le-au vorbit astăzi, pe înțelesul lor, despre cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la școală, pe stradă sau în grupul de prieteni.
Salvatorii au amenajat în curtea școlii trei ateliere de lucru, respectiv de acordare prim-ajutor, descarcerare și pirotehnic.
Al patrulea atelier, cel de informare preventivă, a fost organizat în interiorul unei săli de clasă.
Împărţiti pe echipe, copiii au trecut, rând pe rând, pe la fìecare atelier. Au învățat cum să acorde primul ajutor calificat, folosind manechine, cum să procedeze în cazul în care descoperă muniție rămasă neexplodată și cum să se comporte în diferite situații critice.
Au vizionat materialele informative din cadrul campaniilor naționale : „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale!”, „F.O.C. – Flacarile Omoară Copiii”, „Nu tremur la cutremur” și „Ai grija de cea mai mare grijă a ta – siguranța copilului!”.
Activitatea s-a desfășurat în baza baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și Arhiepiscopia Iașilor. La activitate au mai participat Simona Cărbunaru și Mirabela Ciaia, voluntari în cadrul programului național „Salvatori din pasiune”.