Meteorologii au prelungit atenționarea cod galben de vânt până la ora 19.00, pentru județul Botoșani. Se anunță intensificări ale vântului, cu rafale de 55… 70 km/h.
Pompierii vă recomandă să fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
Nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
Parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
Îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
nu atingeți firele căzute la pământ.
Important
În astfel de condiții, folosirea focului deschis în gospodării sau arderea vegetației uscate pe terenuri sunt foarte periculoase. Vântul puternic poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la clădiri, depozite sau chiar păduri.
Nu aruncați resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile.
Aveți grijă unde aruncați cenuşa şi jarul provenite de la sobe! Jăratecul nestins nu trebuie pus în apropierea casei sau a anexelor din gospodărie.
Supravegheați copiii astfel încât aceștia să nu se joace cu focul!
Nu uitați: focul se extinde cu repeziciune, mai ales dacă bate vântul și poate pune în pericol viața dumneavoastră și a celor dragi, dar și bunurile agonisite.