Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanța de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 36 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.
Potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, în perioada 10 Decembrie 2021- 15 Ianuarie 2022, bărbatul le-ar fi prezentat unor persoane o proprietate din municipiul Botoșani, a întocmit contracte de închiriere și a încasat sume de bani.
Bărbatul bănuit de comiterea faptelor se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, emisă de Curtea de Apel Suceava, pentru săvârșirea a 10 infracțiuni de înșelăciune, comise prin același mod de operare.
Bărbatul a fost prezentat astăzi în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.