9.5 C
Botoșani
joi, 9 ianuarie 2025

Ionică Nechifor, președinte ACOC Moldoovis: “Guvernul să urgenteze înființarea Camerelor Agricole”

Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis a reacționat după ultimele declarații ale ministrului Agriculturii cu privire la Fondul Mutual pentru fermieri. Ionică Nechifor a solicitat înființarea camerelor agricole și gestionarea Fondului Mutual de către aceste camere agricole.

Redăm mai jos comunicatul de presă transmis de Ionică Nechifor:

Vreau  să  fac unele precizări în urma apariției la TVR 1 (Viața Satului) a d-lui Ministru al Agriculturii privind   Fondul Mutual pentru agricultori.

Importanța și nevoia Fondului Mutual pe teritoriul României este mai mult de cât necesar, prin urmare, se impune urgentarea măsurilor care să conducă la înființarea acestuia, dar nu oricum!!!

Impunerea autorităților așa cum a fost prezentată de Ministerul Agriculturii la una din emisiunile TV de Duminică 6 Februarie 2022, nu este soluția cea mai bună.

Intenția d-lui Ministru Chesnoiu Adrian, de a urgenta înființarea Fondului Mutual, este bine venită, dar nu prin a se reține cuantum  din subvenții, nu este constituțional și nici Comisia Europeană nu îmbrățișează această metodă, prin urmare, nu este de dorit încă o nereușită.

Fondurile alocate de către U.E. statelor membre pentru Fondul Mutual sunt destinate agriculturii  în cazul calamităților , dezastrelor și alte fenomene nedorite . România nu beneficiază de aceste  fonduri întrucât nici o organizatie reprezentativă din agricultură la nivel național, nu a reusit să demonstreze că are capacitatea de a gestiona aceste fonduri și nu din vina lor, nu au fost lăsate sa accelereze procedura.

Pentru a reuși să accesăm fondurile alocate, trebuie să demonstrăm că, contribuabilii au depus sumele necesare ca și cotă parte în contul destinat Fondului Mutual!!!

Exp: Dacă un fermier depune 1 euro în cont, U.E. alocă încă 2 euro în contul respectiv și în această formă se constituie un buget destinat statului membru pentru interventii la nevoie  în agricultură.

Dacă UE are destinat pentru Romania o sumă, noi trebuie să demonstrăm că avem în cont 1/3 din suma respectivă.

Din anul 2014, România pierde aceste sume fiindcă, lupta politică și orgoliile unor politicieni, au fost, sunt și probabil vor fi, cine  să controleze aceste sume fabuloase și atât de necesare agricultorilor în caz  de secetă, grindină și alte fenomene nedorite.

Stim cu toții, nu poți obliga sau constrânge fermierii să dea acea contribuție și nici sa li se rețină în mod obligatoriu din subvențiile oferite anual, însă, pe o structură sută la sută a fermierilor și în care să aibă încredere că nu sunt înșelați, aceștia cu siguranță acceptă.

Soluția???

Înființarea de urgență a Camerelor Agricole  și finanțarea lor, singura entitate  (după părerea mea), care poate gestiona aceste fonduri!!!

Camera Agricolă cu o structură formată din reprezentanți ai formelor asociative reprezentative și alte entități din agricultură (Stațiuni de Cercetare, COOP, Colegiul Med.. Veterinari), este singura capabilă să atragă aceste fonduri , fiind sută la sută a fermierilor!!!

În concluzie:

Guvernul să urgenteze înființarea Camerelor Agricole, să eliminăm acele instituții din agricultură care nu își mai au rostul și să integrăm personalul competent în aceste camere, sunt convins că rezultatele o să apară imediat.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA