Autorităţile sanitare au emis, miercuri, reglementări privind activitatea de testare pentru COVID-19 în cabinetele medicilor de familie. Medicii de familie care vor să facă teste COVID pacienţilor trebuie să aibă contract cu Casa de Asigurări de Sănătate sau un act adiţional la contractul care vizează vaccinarea. Medicii de familie pot testa orice pacient care se încadrează în definiţia de caz, chiar dacă nu este pe lista sa de pacienţi. Pentru fiecare testare raportată în Corona Forms, medicul de familie va primi 50 lei.
Ordinul nr. 58/4/2022 privind modificarea si completarea Ordinului Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 68/101/2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, privind plata furnizorilor de servicii medicale aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, care desfășoară activitatea de vaccinare, a fost publicat în Monitorul Oficial, a anunţat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
„Dezvoltarea capacității de testare pentru pacienții potențial infectați cu SARS-CoV-2 a fost o prioritate pentru mine. Testarea la medicul de familie este soluția pentru accesul facil al bolnavilor la diagnostic rapid și ulterior la evaluare și monitorizare. Pacienții cu comorbidități și cei cu formă medie de boală vor fi îndrumați către centrele de evaluare COVID-19. În plus, prin creșterea capacității de testare și identificarea rapidă a persoanelor infectate putem încetini sau opri transmiterea virusului”, a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, citat într-un comunicat de presă al CNAS.
Medicii de familie care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 pot opta pentru încheierea unui act adițional pentru activitatea de testare cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană, în vederea depistării infecției cu SARS-CoV-2. Medicii de familie care nu sunt implicați în activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 și doresc să desfășoare activități de testare pot încheia un contract distinct cu casa de asigurări de sănătate.
Citește mai mult pe RTV.NET