Acest fapt a fost demonstrat în cursul zilei de duminică, când un număr impresionant de botoșăneni au participat la Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă, organizat anual, de Centrul Creației Populare Botoșani. Aceste tradiții și obiceiuri de iarnă au fost puse în valoare de oameni iubitori de tradiția populară, de folclor dar și de cultură, din județul nostru, dar și din alte localități din zona Moldovei.
Faptul că formațiile de datini și obiceiuri au participat la o paradă, care s-a desfășurat pe un traseu prestabilit pe străzile municipiului Botoșani, a fost o încântare pentru botoșănenii cu treabă prin oraș sau chiar pentru cei de acasă, care s-au oprit pentru câteva minute, pentru a privi formațiile participante și pentru a-și aduce aminte de zilele copilăriei de odinioară și de rădăcinile neamului nostru românesc.
Un lucru este cert, indiferent de problemele și grijile pe care le avem cu toții, noi, botoșănenii, ne dorim din tot sufletul ca tot ce e frumos din tradițiile și obiceiurile din străbuni să nu se piardă, încercând parcă să reînviem în sufletele copiilor noștri dorința de a cunoaște trecutul strămoșesc precum și datinile și obiceiurile populare, lucru certificat de prezența numărului mare de copii prezenți la parada de duminică.
„Pentru noi, botoșănenii, obiceiurile și tradițiile de astăzi, înseamnă a reflecta asupra vieții spirituale și morale a poporului român și ma bucur că există dorință în acest sens și din partea tinerei generații care a participat într-un număr impresionant la acest festival de datini și obiceiuri de iarnă, atât ca participanți, cât și ca spectatori. Consider, că orice copil, orice tânăr, trebuie educat pentru a fi un continuator al valorilor culturii populare, precum și al evenimentelor istorice. Au trecut anii și astăzi privim cu nostalgie în urmă la vremurile de odinioară și ne bucurăm, ori de câte ori avem ocazia, de neasemuita frumusețe a datinilor creștinești. De asemenea, apreciez și felicit fiecare comună care a luat parte la această desfășurare de tradiții și datini străbune, precum și botoșănenilor care au participat la acest eveniment, ce ne-a bucurat sufletele acum în prag de sărbători”, a precizat Roxana Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.