Primăria municipiului Dorohoi derulează cel mai mare program de investiții în infrastructura școlară. În maxim doi ani, toate unitățile de învățământ vor oferi elevilor condiții foarte bune.
În afara unităților de învățământ care intră în reabilitare, vor fi și trei grădinițe construite și dotate la standarde europene. Potrivit primarului Dorin Alexandrescu, în această iarnă se vor finaliza toate documentațiile și licitațiile iar din primăvara anului viitor vor demara lucrările.
“Toate cele șapte grădinițele din municipiul Dorohoi vor fi modernizate. Unele sunt construite noi iar altele sunt în proces de modernizare. Și nu vorbim doar de văruit sau reparații. Sunt lucrări de peste 400.000 de euro la fiecare grădiniță sau școală. Trei grădinițe sunt construite de la zero. Tot cu fonduri europene, avem reabilitarea școlilor 5, 7, 8, Al. I. Cuza, Dimitrie Romanescu. Sper ca până în primăvară să semnez contractele de execuție și să înceapă lucrările. Termenul de finalizare este decembrie 2023”, a spus primarul Dorin Alexandrescu.
Tot anul viitor se va mai moderniza și casa de cultură și se va reabilita o clădire de patrimoniu în care va funcționa un centru de zi pentru persoane vârstnice.