Primarul comunei Drăguşeni este acuzat că l-a agresat pe Constantin Condurache, un bărbat din localitatea Podriga. Bărbatul agresat susţine că el nu face parte din aceeaşi tabără cu primarul şi că în momentul în care s-au întâlnit, edilul Eugen Nechita a sărit la bătaie.
Constantin Condurache a ajuns astăzi la prânz la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru a primi îngrijiri medicale după care va face o plângere la Inspectoratul Judeţean de Poiţie.
„Am fost lovit pe domeniul public cand mergeam pe strada, cand primarul comunei Draguseni, Eugen Nechita, m-a lovit, pentru ca nu aveam voie sa stau acolo. Eu votasem si mergeam pe strada. Nu stiu de ce m-a lovit, dar va spun un lucru, cine nu este cu el e impotriva lui. Eu nu sunt cu cine este el si am luat-o. Se intampla, nu e nicio problema.” a declarat Constantin Condurache, localnic din satul Podriga, comuna Draguseni.