2.8 C
Botoșani
luni, 2 decembrie 2024

Un jandarm aflat în timpul liber a prins doi hoți și a salvat viața unui bărbat

În această dimineață, un jandarm aflat în timpul liber a observat două persoane care, după ce au scos câteva bancnote dintr-un portofel, l-au aruncat în vegetație și au luat-o la fugă.

Întâmplarea a avut loc în apropierea Bazarului din municipiul Botoșani, iar subofițerul jandarm a pornit în urmărirea lor și, după o scurtă urmărire, i-a prins în parcarea unui supermarket din zonă.

Subofițerul a solicitat telefonic prezența unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, care i-a condus pe cei doi, în vârstă de 19, respectiv 15 ani la sediul inspectoratului, în vederea stabilirii situației de fapt.

Partea vătămată a fost identificată cu ajutorul documentelor de identitate găsite în portofelul abandonat și a reintrat în posesia bunurilor sustrase cu puțin timp în urmă.

Actele de sesizare a organelor de urmărire penală întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.

Aproximativ o oră mai târziu, după ce i-a predat pe făptuitori colegilor aflați în serviciu și se deplasa spre domiciliu, subofițerul a observat, pe terasa unui bar, un bărbat căruia i se făcuse rău și își pierduse cunoștința, fiind în pericol să se înece în urma regurgitării.

După ce l-a poziționat lateral și s-a asigurat că respiră, jandarmul a apelat numărul unic de urgență 112 și, până la sosirea unei ambulanțe, l-a supravegheat atent pentru a preveni o eventuală sufocare. Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA