0.6 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Cătălin Silegeanu: „Mărirea prețului la Gaz va face ca utilizarea centralei termice să devină un lux pentru mulți botoșăneni!”

Faptul că din această toamnă se majorează prețul gazului  este un lucru anunțat și știut de toată lumea, însă nu știam că se va mări cu până la 70%. Pot spune că este dramatic pentru  multe dintre familiile botoșănene, dar mai ales pentru pensionarii din județul nostru care în prezent au cea mai mică pensie la nivel național.

Deci, dacă se ajunge la această majorare din luna septembrie, așa cum au anunțat și reprezentanții societății de termoficare din municipiul Botoșani,  cel mai probabil utilizarea centralei termice va fi un adevărat lux pentru mulți cetățeni, gândindu-mă că suntem locuitorii unui județ aflat la polul sărăciei din țara noastră.

În condițiile în care este majorat prețul de producție, care este reglementat de ANRE, societatea de termoficare, S.C. Modern Calor, va crește la rândul său tariful cu care livrează botoșănenilor combustibilul pentru încălzire, ajungându-se la o creștere colosală a facturilor pentru căldură și apă caldă.

Este inadmisibil o astfel de creștere, atât pentru utilizatorii casnici, cât și pentru agenții economici, care  greu și-au revenit sau deloc, după criza economică creată pe fondul pandemiei cu Covid-19. Cum este posibilă o astfel de explozie a prețului la gaz, când salariile și alocațiile din țara noastră  au creșteri nesemnificate de-a lungul anilor?

Din păcate, s-a ajuns ca o familie să muncească doar pentru a-și plăti cheltuielile pentru utilități și necesarul minim de mâncare. Pentru restul, într-o altă guvernare  sau chiar într-o altă viață.

Așa ceva nu mai putem tolera, am ajuns să fim la mâna străinilor care dictează după bunul plac prețul pe gaz sau pe energie. Mi-aș fi dorit ca această situație să poate fi controlată și de reprezentanții Guvernului român pentru binele și bunăstarea cetățenilor, însă aceștia sunt preocupați doar de interesele lor personale și luptele politice, așa cum fac de ani buni.

Factorii de decizie trebuie să țină cont de efectele produse de fiecare modificare pe care o aduc în plan socio-economic. În acest caz, impactul asupra nivelului de trai, deja problematic, nu poate fi decât o catastrofă. Lipsa capacității de anticipare a lanțului de consecințe negative nu este o scuză, pentru că fișa postului unui manager include (mai ales) această abilitate, iar dezinteresul este un atac direct îndreptat spre binele cetățenilor.

Comunicat de presă

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA