Liberalii botoșăneni se pregătesc să-și aleagă o nouă conducere a organizației județene. Până acum, doar deputatul Costel Șoptică și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte dar sunt zvonuri că ar mai putea candida senatorul Cristian Achiței sau fostul primar Cătălin Flutur.
Florin Țurcanu, fost președinte al PNL Botoșani, consideră că niciunul dintre cei trei nu ar trebui să candideze pentru cea mai importantă funcție în partid. Prezent în emisiunea Dosarul Zilei, el a precizat că după eșecurile de la alegerile locale și cele parlamentare, PNL Botoșani are nevoie de un alt președinte.
“În momentul ăsta, pentru binele partidului, trebuie alt om în afară de Achiței, Flutur și Șoptică. Pentru binele partidului, pentru binele județului. Să găsească o persoană credibilă, pregătită, care să deschidă partidul. Electoratul de dreapta este foarte sensibil. Eu am crescut cu firul ierbii, de la țară. Nu mai au băieții, au pierdut. La Dorohoi au pus un nene care nu face nici trei voturi. La Botoșani, Flutur nu mai este că l-au izolat (…) Au avut secretar de stat la Ministerul Transporturilor, șeful Protecției Consumatorilor… Au avut o armată la București. Eu mă gândeam înflorește Botoșaniul, mă gândeam că PSD-ul o să fie mic, mic, mic. Și ei l-au făcut mare”, a afirmat Țurcanu care își dorește o revenire în Partidul Național Liberal.
“Mă văd într-o zi înapoi în PNL. Mi-aș dori să mă întorc în PNL dar nu să fiu sluga lui X sau Y. Nu vreau președinte dar să creez un nou proiect politic aș ști (…) Am fost președintele lor. E vreunul care nu e creat de mine? Gireadă, Șoptici, Sorești, Grigoraș”, a mai spus Florin Țurcanu.