Trei investiții începute în 2020 se vor finaliza anul acesta. Este vorba de căminul cultural din curtea primăriei, centrul de zi și școala din localitatea Lunca.
Primarul Maria Huțu spune că lucrările la școala Lunca se vor finaliza în luna iulie iar din septembrie se vor relua cursurile în condiții decente. Pe lângă extinderea, modernizarea și dotarea școlii, proiectul mai prevede amenajarea unui cabinet medical și a unei farmacii.
“În vară vom finaliza reabilitarea școlii Lunca. Eu sper ca în iulie să se finalizeze iar din viitorul an școlar, copiii să beneficieze de condiții extraordinare. Zilele acestea vom face achiziția de mobilier pentru școală precum și dotarea cabinetului medical. La școala Lunca, vom avea și un cabinet medical și o farmacie”, a precizat Maria Huțu.
“Căminul cultural și centrul de zi sunt două obiective care se vor finaliza tot anul acesta. Am discutat cu reprezentanții firmelor care au câștigat licitațiile iar după Paște vor relua lucrările. Mi-au spus că până în septembrie se vor finaliza lucrările la cele două obiective. Conform contractului, căminul cultural are termen de finalizare februarie 2022 dar constructorul intenționează să finalizeze în această toamnă. Eu nu pot decât să mă bucur. Poate trece și valul al treilea și spre finalul anului intrăm în normalitate și vom putea organiza evenimente în noul cămin”, a adăugat primarul comunei Vf Câmpului.