Astăzi la prânz, consilierii județeni PSD-ALDE-Pro România au aprobat sumele alocate de CJ către primării, pentru drumuri, dezvoltare, cofinanțări și funcționare. Cum bugetul a fost făcut strict pe criterii politice, liberalii intenționează să-l atace în contencios administrativ.
Președintele PNL Botoșani a anunțat că va analiza cele două proiecte de hotărâre aprobate, împreună cu juriști și specialiști în administrație, după care va uza de toate căile legale.
“Primăriile PNL-USR, care sunt în număr de 29, au primit în jur de 15% din acest buget, fiind luați în râs. Dacă dai la o primărie 45.000 de lei, e clar că lucrurile sunt în defavoarea noastră. A fost un buget împotriva noastră, a celor de la PNL. Am avut vineri o întâlnire cu doamna președinte Federovici. În birou erau domnul deputat Budăi și domnul vicepreședinte Dăscălescu. Am spus să lăsăm haina politică la ușă și să discutăm concret pentru că PNL împreună cu USR și UDMR sunt la putere la nivel național iar PSD cu ALDE și Pro România sunt la putere în județul Botoșani. Voi analiza bugetul împreună cu specialiști și juriști și îl vom ataca în contencios administrativ. Nu putem fi de acord cu aceste discrepanțe nesimțite. Cordăreniul care este de trei ori mai mic decât Vorniceni ia bani de trei ori mai mult”, a spus Costel Șoptică în emisiunea Dosarul Zilei, la TeleM.
În plus, președintele PNL Botoșani s-a arătat dezamăgit de faptul că ALDE a votat alături de PSD deși inițial au anunțat că vor depune amendamente dacă bugetul se face pe criterii politice.
“Cei de la ALDE au un anumit discurs public când se prezintă în fața telespectatorilor iar la vot au votat alături de PSD. Chiar și cu o anumită obediență. Eu sunt deranjat că se încearcă în spațiul public anumite manevre politice”, a mai spus Șoptică.