Deputatul PSD Marius Budăi îl acuză pe premierul Florin Cîțu că nu tine cont de problemele reale ale oamenilor ci este interesat doar de cifrele economice.
“Toată țara este în stradă, sunt proteste simultan la Cotroceni, Guvern, Parlament, ministere, prefecturi, numai Vasilică Florin Cîțu se face că nu vede și nu aude nimic! Și pe lângă amânarea dublării alocațiilor pentru copii, înghețarea legilor pensiilor și salarizării, Cîțu amenință și cu tăierea sporurilor și disponibilizări! Cîțu nu vede oameni, vede cifre, pe liberali nu îi interesează soarta cetățenilor români, fie ei pensionari, salariați sau copii. Minerilor protestatari le-au dat banii restanți pe post de împrumut, Complexul Energetic Hunedoara va trebui să îi returneze și, ghiciți ce, de unde!? Premierul dezertor nu știe decât să taie, fără a căuta în nicio secundă să găsească soluții de mărire a încasărilor statului!”, susține Marius Budăi, deputat PSD Botoșani.