Un tânăr de 18 ani a fost la un pas de a provoca o tragedie după ce a încercat să întețească focul în sobă cu benzină. S-a întâmplat astăzi, la prânz, în satul Bobulești, orașul Ștefănești.
În momentul în care aruncat benzina pe jar, s-a aprins și bidonul din care turna. Speriat, a aruncat recipientul în flăcări în cameră și a alergat afară să aducă apă. În urma lui, bunurile din bucătărie și tavanul s-au aprins.
Când a realizat că a scăpat focul de sub control, tânărul a solicitat ajutor de la pompieri.
La fața locului s-au deplasat atât pompierii militari de la Gărzile de Intervenție Trușești și Ștefănești, cu două autospeciale cu apă și spumă, cât și pompierii voluntari din oraș.
La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile din bucătărie și acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte patru camere, dar și la un rastel cu 23 butelii, depozitate la mai puțin de cinci metri de casă.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore. A fost înlăturat și pericolul de explozie, din interiorul casei fiind scoasă o butelie.
Pentru evitarea unui eveniment ca cel descris vă recomandăm să NU aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile precum benzină, gaz sau alte substanțe periculoase și NU nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba.