Numărul cazurilor de coronavirus a scăzut semnificativ în ultimele săptămâni în municipiul (2,65) și județul Botoșani (1,42). Cu toate acestea, elevii nu revin în bănci pe 11 ianuarie ci vor face tot ore online.
Decizia privind suspendarea cursurilor în școli a fost luată la București și tot de la București se va hotărî când revin elevii în unitățile de învățământ.
Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani, consideră că autoritățile județene ar trebui lăsate să decidă, în funcție de numărul cazurilor de coronavirus.
“Mi-ar place să luăm deciziile la nivel local. Dacă eu am o zonă verde și suntem ok, respectăm măsurile, ar trebui să pot să-mi fac activitatea din punct de vedere al școlilor. Dacă în alt județ este un număr de infectați, nu trebuie să sufere și cei din județele cu o rată mica de contaminare. Cred că cel mai bine ar fi să se revină la școală din semestrul doi. Ca părinte, aș fi vrut ca școlile să se redeschidă pe 11 ianuarie. Deocamdată deciziile sunt la nivel central. Școlile au fost pregătite. Eu am fost pe teren, am avut o colaborare permanentă cu directorii de școli. Școlile nu au fost un focar, în județul Botoșani. Cadrele didactice au respectat măsurile, copii au purtat mască. Nu s-au îmbolnăvit din clasă ci au fost focare familiare sau întâlnirile de după școală unde nu s-au respectat măsurile de protecție. Școlile nu au fost un punct vulnerabil în această pandemie”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani.