Având în vedere numărul tot mai mare de cereri privind concesionarea unui loc de parcare, primarul municipiului Botoșani intenționează să organizeze noi licitații.
„În măsura în care evoluția pandemiei COVID-19 o va permite, se vor dispune măsuri pentru ca cetățenii să poată participa la licitații în anul 2021, începând cu luna ianuarie, în condiții care să garanteze distanțarea fizică regulamentară”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
În perioada imediat următoare vor fi stabilite condițiile de organizare și participare la aceste licitații.
La această situație s-a ajuns după ce procedurile în baza cărora se atribuie locuri de parcare disponibilizate prin neplată și cele nou – amenajate, au fost amânate în cursul acestui an, din cauza contextului epidemiologic.
La licitații vor putea fi scoase 590 locuri de parcare, din diferite zone ale orașului, din care 272 sunt disponibilizate prin neplată iar alte 318 sunt nou – înființate.
La nivelul municipiului reședință de județ sunt amenajate, în total, 9420 locuri de parcare.